Președintele unei secții de votare, preluat de ambulanță după ce i s-a făcut rău

 Președintele unei secții de votare, preluat de ambulanță după ce i s-a făcut rău
Publicat: 16/11/2014, 12:08
Actualizat: 16/11/2014, 23:13

Potrivit președintelui Biroului Electoral Județean (BEJ) Buzău, judecătorul Mihail Stănescu, două cazuri neprevăzute s-au înregistrat la deschiderea urnelor, însă în nicio situație nu a fost afectat procesul electoral. transmite corespondentul MEDIAFAX.

Conform sursei citate, președintelui unei secții de votare din localitatea Mărăcineni i s-a făcut rău la scurt timp de la deschiderea urnelor. Președintele secției de votare, o femeie, a suferit o cădere de glicemie, motiv pentru care a fost solicitată o ambulanță care a preluat-o și transportat-o la spital.

Președintele BEJ a spus că procesul electoral nu a fost afectat, conducerea secției fiind preluată de locțiitorul președintelui.

Pe de altă parte, la o secție de votare din municipiul Buzău membrii biroului au fost anunțați la ora 7.00 că președintele nu se poate prezenta pentru că s-a îmbolnăvit, fiind transportat la spital. Și în acest caz, activitea a fost preluată de locțiitor, iar procesul electoral nu a fost afectat.

Potrivit președintelui BEJ Buzău, până la ora transmiterii acestei știri nu au fost formulate plângeri ori reclamații.

În județul Buzău, numărul alegătorilor și al secțiilor de votare nu s-a modificat față de primul tur al alegerilor. Astfel, duminică, în județ sunt așteptate la urne 399.050 de persoane care pot vota la 427 de secții de votare.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Ce înseamnă Clubul de la Roma, din care a făcut parte Călin Georgescu. Cu ce...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Umbra lui Georgescu la Strasbourg. Mâna dreapta a Dianei Șoșoacă îl considerǎ „cam nebun” pe...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Care sunt scenariile pentru turul 2. Oferta Elenei Lasconi: Guvern PSD-PNL-USR-UDMR. Varianta lui Georgescu: Guvern...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Început de decembrie cu ploi, lapoviță și ninsori. ANM a actualizat prognoza meteo pe 4...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Gabriel Cotabiță ar urma să fie incinerat marți! Ce dezvăluiri a făcut prietenul lui, Iulian...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
FT: Independenţa militară de SUA, o discuţie din ce în ce mai aprinsă în cadrul...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dezvăluire șoc despre Călin Georgescu. Actorul Florin Zamfirescu aruncă bomba: Dispar toate!
Cine e BOGPR, magnatul din spatele lui Călin Georgescu. Legătura cu Nicolae Guță
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Gabriel Cotabiță va fi incinerat! Iulian Vrabete, detalii despre ultima conversație cu artistul
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Zeci de milioane de dispozitive ajung la gunoi în fiecare an, iar Inteligența Artificială doar...